Methexis,

locul unde calitatea este la ea acasă,

atât cea a clienților cât și a produselor promovate.

Lumea în care trăim a devenit tot mai grăbită și lipsită de esență, sufocată de marile Branduri a căror produse sunt peste tot, și lipsită de calitate și educație. Uităm să socializăm și atunci când o facem parcă este cumva forțat și incomod. Orașul nu mai are parcă nici un pic de viață în el.

Criza Covid doar a accentuat aceste tendințe. Socializarea a devenit ceva aproape interzis. Nu ne mai facem cumpărăturile decât în supermarket. Ne-am sălbăticit și distanțat unii de ceilalți iar acest lucru este atât de nesănătos. Cu siguranță ai simțit toate aceste lucruri la fel ca și noi.

De aceea am creat Methexis, pentru că am vrut un loc unde în primul rând să ne placă nouă să mergem. Un loc unde să ne simțim confortabil, un loc cald dar totodată modern, un loc cu o mare varietate de produse de calitate unde oamenii să poată învăța despre vinuri, despre gastronomie, să poată socializa cu oamenii cu interese similare și, de ce nu, să-și facă noi prieteni.

Am adus peste 400 de etichete de vinuri pe care le triem în continuu, eliminând pe cele pe care publicul nu le apreciază și aducând altele noi, împreună cu o mulțime de alte băuturi fine și produse gourmet artizanale pe care nu le vei găsi în supermaketuri și magazine nespecializate. Am dorit să creștem astfel varietatea opțiunilor publicului nostru și implicit calitatea vieții clienților noștri.

Organizăm degustări pentru educarea într-un mod elegant și distractiv. Este acum ușor să înveți mai multe despre cultura vinului și să te educi în compania altor oameni de calitate cu interese similare cu ale tale, în timp ce socializezi cu prietenii și uiți de problemele de zi cu zi. Facem evenimente cu muzică pentru a ne anima puțin și a ne aduce aminte de normalitate cât de mult putem. Încurajăm astfel socializarea, acest lucru pe care aceste vremuri ne face să-l punem pe plan secund, dar care este atât de important.